Uneori vrei sa stergi cu buretele totul. Acel "tot" ce te facea sa zambesti, dar de cele mai multe ori te intristeazaa. Totul, trecutul meu, al tau, al fiecaruia.
Mintea noastra e adesea blocata in analiza unei situatii fara iesire. Cu cat insistam mai mult sa analizam, sa intoarcem pe toate fetele o problema, cu atat gasim mai putine solutii, nu vi se pare? Nu pledez pentru indiferenta sau pentru stupida afirmatie "Timpul le rezolva pe toate", ci pentru alternative care exista, dar pe care rareori le abordam.
Uneori, vorbim prea mult despre ce ne doare, ni se pare o usurare sa impartasim cui sta sa ne asculte tot ce ne framanta si ne obsedeaza. Daca suntem atenti la detalii, vom observa ca aceia dispusi sa asculte necazuri si povesti triste se imputineaza, se scuza ca au alta treaba si se indeparteaza de noi. Ramanem singuri cu problema noastra si cu incapacitatea de a depasi gaura neagra in care ne aflam.
Am vrut sa vorbesc cu el. Am iesit din bucatarie si l-am privit cum urmarea atent un film la televizor. Simteam ca nu am voce sau nu pot sa ma fac destul de auzita, cu toate ca el m-ar fi ascultat e atatea ori pana ar inteles si m-ar fi facut sa zambesc iar. Dar nu... m-am indreptat spre telefon cu gandul sa-i scriu un mesaj. El era langa mine si eu nu puteam sa ii vorbesc. Oare de ce? Niciodata nu am mai facut asta, cu toate ca de fiecare data, chiar el ma intreaba ce am. Si cand raspunsul meu este "nimic", stie ca ceva este in neregula si imi zambeste spunandu-mi : "Daca as avea un aparat sa-ti fac o poza inainte si una dupa, atunci, ti-ai da si tu seama ca nu e -chiar- nimic.". Chiar are dreptate. Mereu se vede cand suntem apasati de alte ganduri sau probleme. Chipul nostru ne da de gol uneori, dar de cele mai multe ori stim sa ne prefacem atat de bine si sa ne punem acel zambet fals, incat ajungem sa credem ca ne este bine in mizeria si dezastrul din minte noastra. Si nu, nu i-am mai dat mesaj. Nu aveam ce sa-i scriu in afara de punctele si spatiie dintre ele ... pentru ca defapt era un "gol". Gandul meu era gol, defapt plin de tot ceea ce nu ar mai trebui sa ma ingrijoreze, dar asa sunt eu, pun totul la suflet.
In acest moment, totul e perfect, as putea spune. Ce ar putea sa mai mearga prost acum? Poate doar vremea rece din ultima perioada, dar am pe cineva care sa-mi incalzeasca mainile si obrajii sarutandu-i.
Tot ce vreau sa subliniez este faptul ca fericirea sau gasirea unei solutii nu tine intotdeauna de o confesiune, ci de felul cum vezi problema. Uneori dureaza ceva sa-ti dai seama ca nu trebuie sa fi trist. Asa cum imi spunea mereu un prieten " Nu mai fi trista, zambeste, viata nu iti cronometreaza zambetul, ci lacrima. Si chiar si asa, nu stii niciodata cine se va indragosti de zambetul tau.". Putin aclimatizat, dar adevarat.
