Vocea din mine

Cateodata cred ca-mi fac prea multe griji. Cel putin pentru varsta mea. Nu am ajuns sa fiu inca o femeie matura, dar nici nu vreau sa renunt la copilul din mine, la zambetul meu strengaret cand face vreo prostie sau la ochii mei de catelus cand se prostese...Si totusi parca cineva mi-a pus o clepsidra in fata mea; si vad nisipul fin cum se scurge atat de repede.
- Sparge clepsidra , imi zic. Dar imi e frica.
Frica e un sentiment foarte urat. Atat de urat incat uneori ni-l provocam singuri. Fiecaruia din noi ii este teama de ceva: de ceea ce nu sunt, de ceea ce vor deveni, de ceea ce au fost sau doar de filme ce ni le facem voit sau nevoit.

Este un sentiment ce nu are efecte secundare in viata reala ci doar iti umbreste zambetul sau iti intuneca privirea, dar totul sta in tine, in teama de ceea ce cunosti sau nu cunosti. La fel ca in iubire. Pornesti cu un pas mic sau mare pe o usa care nu sti daca o inchizi sau o lasi deschisa, nu sti daca poti sa mai iesi sau o sa-ti doresti chiar tu sa ramai pentru totdeuna in spatele ei. Frica este ca o umbra, ca o stare ce iti provoaca furnicaturi pana in varful degetelor.

In relatia mea cred ca toata frica mi-o provoc singura. Imi imaginez atatea pasaje si poate niciunul nu este adevarat. Si mai nou imi e frica de ce este in el. De reactia lui fata de tot, caci vad o lupta in el.
Ma iubeste indeajuns de mult incat sa imi spuna sa plec de langa el. Stim amandoi ca femeia de care e indragostit e tocmai femeia pe care o poseda acum. Si femeia e ca o floare (lalea). Oricine incearca sa posede o floare e obligat sa fie martor la ofilirea ei, sa priveasca cum ii dispare stralucirea, acel fulger usor care a trezit in el simturile atractiei. Daca pur si simplu privesti o floare libera in camp o sa ramana mereu vie. Mereu in adierea vantului, mereu o sa-i straluceasca petalele dupa ce roua si-a lasat diamantele micute de apa ce stralucesc violent in razele soarelui. Dar cine iubeste atat de mult incat sa nu rupa floarea care ti se pare perfecta? Cine are curajul doar sa o ude din cand in cand sau sa-i lumineze tulpina sau sa o ingrijeasca? Cine are curajul sa lase in salbaticie o frumuseste?

Ai avea oare curajul sa ma lasi iarasi pe un camp, libera? Sau mi-ai promite in continuare singurul ghiveci langa fereasta, udat de cea mai cristalina apa si cu propriul meu soare?

Alta usa

M-ai sunat. Eram in fata biroului,singul loc din casa care credeam ca imi apartine, camera mea. Ti-am raspuns fara sa astept sa mai suni a doua oara. Atunci m-ai chemat la tine. Am sunat la vesnicul apartament 7, am urcat vesnicele scari si am atins aceeasi clanta ce am inchis-o de atatea ori.
Te priveam cum ma priveai .. Te-am urmarit cu coltul ochiului cum ma urmareai, cum mi-am pus geanta jos si am inceput sa ma dezbrac. Ai incetat sa ma mai privesti abia atunci cand m-ai vazut goala. Parca erai un gardian ce ma supraveghea si in caz de faceam ceva gresit, aveai tu sa repari totul.
Te-am urmarit spre camera unde ai intrat, lasand usa deschisa. Stiam camera aia atat de bine .. si totusi deloc. Mai mereu iti intram in intuneric, ma intindeam pe patul tau rece unde asteptam sa ma acoperi cu trupul tau; dar azi m-ai primit in lumina. Lumina de afara facea camera atat de diferita .. atunci ti-am vazut parfumurile tale care ma innebuneau, atunci ti-am vazut lenjeria pe care urma sa ma arunci, atunci ti-am vazut podeaua pe care tu ma intindeai. Te-ai apropiat de geam tragand perdeaua incat sa nu vad eu prea multe, dar deja vazusem si imi era destul. Am venit sa te vad pe tine, atat.
M-ai cuprins usor, mai usor ca oricand si m-ai intins pe pat sarutandu-ma pe gat, pe sani ... Te-am simtit atat de profund cum intrai in mine, cum toti muschii parca erau electrizati de prezenta ta. Mi-am bagat mana in parul tau ca deobicei si as fi vrut sa tip, dar era atat de liniste incat imi era teama sa nu o stric. Sa nu sparg linistea asta dintre noi ... pentru ca stiam ca intr-un final urma sa fie ultima.
Te-am lasat totusi dormind. Te-am scutit de explicatii si pareri de rau.. si am plecat.
Am inchis acea usa pentru ultima oara, ca acum sa deschidem impreuna o alta usa. O usa doar a noastra, unde lumina, de data asta, cade exact pe pat.

Despre PUTIN.

Ce inseamna putin? Putinul inseamna intotdeauna insuficienta sau nesatisfactie?

"Femeia e o fiinţă slabă, victimă a fiziologiei ei, orientabilă după bărbat, care trebuie s-o ocrotească şi să-i împrumute personalitatea lui." Spune George Calinescu in Enigma Otiliei.

Mi se pare ca este un citat plin de misoginism si numai un barbat putea sa spuna asta. Eu cred ca nu este asa, ci este chiar invers. Femeia mereu a fost victima fiziologiei, dar barbatul, sa nu uitati ca este victima femeii. Cum fiecare om isi are o umbra asa este barbatul pentru femeie. Adora prezenta ei, nu se satura niciodata de ea, o iubeste cu toate ca nu o intelege. Eu femeie, tu barbat- eu zeita, tu muritor- eu impuls, tu ratiune- eu dragoste, tu egoism- eu oglinda, tu reflexie. Asa am ajuns unde vroiam sa ajung. Nu femeia imprumuta comportamentul barbatului, dar nici invers. Tocmai de aceea ti-ai dorit acea persoana, pentru ceea ce e, pentru ceea ce te-a facut sa te indragostesti. Intr-o relatie trebuie sa existe mereu Noul. De aceea oamenii sunt atat de banali, de comuni, pentru ca intotdeauna uita ca ei detin Unicitatea.

Si da. Putinul inseamna insuficienta. Asta pentru ca eu imi doresc totul sau nimic.
Deci Touche! 1-0 pentru mine, ca stiu ce vreau. Primul pas.

Iar iubirea... Doamne cate s-au zis despre iubire. Peste tot se vorbeste de ea.
Dar mai taceti naiba! Iubirea are nevoie de liniste.

Oare profunzimea cu care limitam cuvantul "dragoste" mai are aceiasi expresivitate eliptica cand il rostim ? Am da orice ca sa o simtim in zilele de acum. Dar ce sa mai vindem? .. pe noi .. Oare? As putea adauga ca in lumea asta nimic nu ne apartine, decat sufletul, altfel spus .. ce am mai putea vinde? Sufletul? Cui .. Cine ar vrea sa cumpere un suflet deja chinuit de existenta proprie, fiind la mana a doua si traind cu teama dorintei neimplinite de a avea tot.. Cine? Multi.

De aceea nimic nu e de vanzare, poate de imprumutat, si nici asa .. Este de pastrat. Si daca totusi daruim ,sa dam din toata inima uitand ca ne-a apartinut candva .. Iubirea .. Nu e nimic banal, caci prin naturalete si inovatie nu ne dam seama cand ne inconjoara.

Iubirea e cel mai inalt sentiment in traseul spre fiinta noastra.
Si cum ajungem noi la fiinta, te intrebi acum... Prin Cuvant.
Cuvantul este singurul ravas credibil al sufletului nostru. Si asta este al 2-lea pas. Asa cum a spus si Goethe, noi ne formam ” imaginea sufletului ” prin atingerea lui cu acest bilet, caci ,oarecum ne atingem fiinta(inima, templul), chiar daca fenomenul de fuziune dureaza cateva secunde in inconstient.

Dar toti stim ca inconstientul este cel mai frumos. El trezeste in noi fanteziile si visele.
Tu stii de ce visatorii nu construiesc o casa cu termopan si marmura? Pentru ca vor ca vantul sa le cante cand se iubesc, vor sa calce pe iarba, nu pe o lumea de gheata, rece. Si mai stii din ce isi construiesc ei iubirea? Din lucruri folosite deja. Ei poarta aceiasi haina pe care a mai purtat-o cineva si stii ce, ii vine chiar perfect, nici culoare nu i se mai duce, caci nu e la prima spalare.
De ce se incalta cu un numar mai mare la pantofi? Pentru ca ei stiu ca intotdeauna e loc de mai mult. Si nu o sa vezi niciodata un visator murind singur. Caci ei stiu sa pretuiasca baza iubirii lor. Ei stiu unde s-a dus fiecare lacrima si sudoare.
Daca as fi o visatoare, as alege sa traiesc murind. Sa fiu citita precum Romeo si Julieta. Sa fiu adorata precum zeita Afrodita si sa se teme de puterea urii mele precum se temeau toti de Prometeu. Caci eu sunt focul.

Si stiu ca nu merit putin. Eu merit TOT.

Societatea asta este atat de nenorocita si putreda din temeli. Oamenii sunt atat de monstruosi, ne-am mintit unul pe altul atat de mult incat nu mai stim cand se opreste visul.

Am inceput cu totii sa traim decat pentru o zi. Dar restul cui ii ramane? Stai pe langa telefon, nu pierde ultimul apel.