Destul de singura

Sunt momente in care ma simt atat de singura ... Tu nu esti aici sa ma ti in brate dimineata cand imi este frig si sa ma saruti ... Cui sa-i cer eu alinare?
Imi spui ca nu iti place sa ma vezi plangand sau trista. Tu te gandesti la fel de mult la mine atat cat ma gandesc eu la tine?

Ma gandesc la tine - cand ma trezesc dimineata si nu am pe cine sa strang in brate - cand ma uit in oglinda si imi amintesc cand ne prosteam amandoi, acum e doar reflezia mea si in spate un gol imens - cand plec pe usa, nu am pe cine imbratisa - cand merg singura pe strada si stiam ca mana ta mereu imi tinea mana mea - cand vin spre casa si astept pe scarile facultatii pe nimeni, pe cineva care intarzaie mereu sa apara - cand bag cheile in usa si stiu ca nu e cineva in spatele ei care abia asteapta sa ma vada - cand mananc singura si scaunul tau e tot gol - cand ma bag in pat nu am pe pieptul cui sa adorm - cand nu am pe cine sa pup de ~somn usor~ ... de atatea ori ma gandesc eu la tine ...

De atatea ori ma simt singura .. As vrea ca de maine sa nu ma mai gandesc la nimeni ... Dar cum se face ca acel nimeni e mereu in gandul meu?

Nimic nu mai pare ce este. Totul este intr-o miscare intrerupta, umbrita de tot ceea ce simt pentru tine ... Intr-o zi toate se vor schimba . Voi intelege ... voi putea respira ... voi putea vedea totul in ochii tai ...

Pentru ca cineva ne va privi de sus si atunci totul va fi clar ... O sa fim doar noi doi ... Timpul e singurul vinovat.

Nu te intereseaza !

Imi e greu sa ma ridic sa fac totul de la inceput. Sa ridic caramida cu caramida si sa-mi cimentez imaginatia printre randurile acestea goale, intortocheate si uitate. Imi e greu sa scriu, sa vorbesc, sa privesc in jur. Totul ma lasa rece, ma lasa pustie, scarbita de ceea ce eu am fost si nu mai sunt. Imi e greu sa urc treptele ce dintr-o data le-am coborat cu un lift ce s-a prabusit, invechit de pasii mei ce isi gaseau alinare doar in spatele usilor lui. Imi e greu sa fiu singura carte inchisa, hilar si patetic, cer mila. Cer ceea ce inainte aveam fara sa cer, atentia aia ce acum o caut in camera plina de panze de paienjeni. Plina de sticle de suc si pagini impaturite si aruncate pe jos, pline de gume ce mi se lipesc de pantofi, plina de mine si totusi atat de goala. Imi e greu sa ridic capul din perna, imi e greu sa privesc cerul, imi e greu sa ma privesc in oglinda, caci mi-am pierdut intimitatea, mi-am pierdut totul, mi-am pierdut singura ratacire ce o gasem in ochii lui, mi-am pierdut imaginatia. Voi m-ati facut sa pierd o parte din mine. Am sters totul, ai sters totul, m-ai sters pe mine. Cine ma mai citeste? Cine mai ma sfatuieste dezinteresat, cine ma mai critica cu cinism... Cine? Esti tu cel ce-mi va deschide copertile pentru o unica si ultima oara? Cine... Nimeni. Si mai presus de toate cine sunt eu? Te intereseaza?

- Buna, sunt Nimeni, imi plac plimbarile lungi si urasc mitocanii.